Guvernul de la București ne trimite un alt lot de 50 400 de doze de vaccin anti-COVID-19, din cele 200 de mii promise. Vaccinul va ajunge la Chișinău în weekend. Declarații în acest sens au fost făcute de către premierul României, Florin Cîțu.

Cele 50.400 de doze de vaccin AstraZeneca oferite de Guvernul de la București, reprezintă al doilea lot de vaccinuri oferit în calitate de donație de România Republicii Moldova. Primul lot de 21.600 de doze a ajuns la Chișinău acum o lună.

„Urmează să sosească 50.400 de doze de vaccin, care vor fi destinate personalului eligibil pentru a fi vaccinat din Republica Moldova. Cele 200 de mii de doze sunt destinate tuturor cetățenilor Republicii Moldova, vor fi distribite de autoritățile de la Chișinău, potrivit strategiei de vaccinare. Noi ne-am dorit ca atât echipamentele medicale, cât și vaccinurile să fie distribuite echitabil în toate zonele, toate raioanele Republicii Moldova, dintr-un sentiment de solidaritate”, a spus Daniel Ioniță în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova, citat de IPN.

„Suntem în etapa trei de vaccinare în România, toți cei care-și doresc să se vaccineze trebuie să facă un efort și să se înscrie, pentru înscriere e nevoie de un cod numeric personal, un număr de telefon din România și trebuie să urmeze instrucțiunile legate de respectarea datei programării. Acest demers este însă unul benevol”, a spus Daniel Ioniță.

Potrivit ambasadorului, în România au fost deja imunizate peste 2 milioane de persoane, ceea ce reprezintă 15% din populația eligibilă pentru vaccinare.

Primele 21 600 de doze de vaccin AstraZeneca contra COVID-19, donate de România, au ajuns la Chișinău la sfârșitul lunii februarie.

Și guvernul Chinei va dona Republicii Moldova un lot de vaccinuri împotriva COVID-19. Anunțul a fost făcut de către ambasadorul Republicii Populare Chineze la Chișinău, în timpul unei întrevederi cu premierul interimar Aureliu Ciocoi. Diplomatul chinez nu a precizat însă despre câte doze de vaccin ar fi vorba și când ar urma să ajungă acestea la Chișinău.

Sursa