Starea de urgență în sănătate publică în capitală a fost prelungită până pe 15 aprilie. Potrivit unei Hotărâri aprobate ieri de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău, rămâne în vigoare purtatul obligatoriu al măștii de protecție atât în spațiile publice închise cât și în cele deschise, iar cei care nu vor respecta măsurile vor fi penalizați.

”Se reiterează în mod special, prin atenționare repetată, obligativitatea portului măștilor de protecție in toate spațiile publice deschise și închise pe întreg teritoriul municipiului Chișinău, inclusiv în stradă și în transportul public.  Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul. Purtarea măștilor de protecție este o măsură esențială obligatorie în perioada pandemica COVID-19, element de responsabilitate civicd si comunitară”, se menționează în decizia CESP.

Totodată potriit deciziei, conducătorii instituțiilor publice și private de pe teritoriul municipiului Chișinău vor asigura regim special de lucru, prin atragerea la serviciu a personalului strict necesar pentru asigurarea funcționalității instituției și a personalului, activitatea căruia necesită prezența obligatorie la serviciu.

În hotărârea CESP se mai menționează că  pentru personalul, activitatea căruia nu necesită prezența obligatorie la locul de muncă, se vor asigura condiții de muncă la distanță. Pe perioada desfășurării activității la domiciliu, salariații își îndeplinesc atribuțiile specifice funcției pe care o dețin.

Angajatorul este în drept să  verifice activitatea salariatului la domiciliu. Modalitatea concretă de realizare a controlului va  fi agreată reciproc prin mijloace de comunicare electronică”, se mai spune în documentu citat.

Sursa