La 29 de ani de la începutul războiului moldo-rus, preşedintele PSRM, Igor Dodon, a venit cu un mesaj într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Astăzi, în Ziua comemorării celor căzuţi în conflictul armat pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, împreună cu deputații Parlamentului din partea Partidului Socialiștilor am mers în orașul Vadul lui Vodă unde am depus flori pe podul de pe Nistru, așa cum facem în fiecare an, începând cu 2012.

Totodată, fostul președinte al R. Moldova a subliniat că evenimentele tragice din 1992 au devenit cea mai sumbră și mai tristă pagină din istoria modernă a Republicii Moldova

Am adus un omagiu victimelor și am subliniat faptul că evenimentele tragice din anul 1992 ce țin de conflictul transnistrean au devenit cea mai sumbră și mai tristă pagină din istoria modernă a Republicii Moldova.

Sunt sigur că toți locuitorii țării noastre, indiferent de preferințele politice, trebuie să tragă învățăminte din acele evenimente tragice și să depună eforturi pentru a depăși consecințele lor, pentru a păstra o țară pașnică, stabilă și prosperă pentru urmașii noștri. De asemenea, suntem recunoscători forțelor de menținere a păcii, care asigură pacea și liniștea pe malurile Nistrului de aproximativ 30 de ani.

Totodată, vreau să remarc faptul că în ultimul timp, auzim declarații periculoase din partea politicienilor moldoveni, inclusiv de la membrii aparatului noului președinte.

Acesta i-a îndemnat „pe toţi politicienii să se abţină de la astfel de declaraţii şi acţiuni care ar putea provoca escaladarea situaţiei de pe Nistru”.

În context, îi îndemn pe toți politicienii să se abțină de la astfel de declarații și acțiuni care ar putea provoca escaladarea situației de pe Nistru.” a scris fostul președinte al țării pe pagina sa de Facebook.

Războiul moldo-rus a izbucnit pe 2 martie 1992. Încetarea focului a avut loc la 21 iulie 1992, după semnarea unui acord dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă.

La război au participat aproximativ 28.000 de combatanţi, militari şi rezervişti ai Armatei Naţionale, angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne  şi Serviciului de Informaţii şi Securitate, sute de voluntari şi civili. Şi-au pierdut viaţa circa 400 de cetăţeni, iar aproape 1.200 au fost răniţi. Acest conflict s-a soldat şi cu persoane dispărute, inclusiv din rândul populaţiei civile.