„Hoția a ajuns la Dodon până în măduva oaselor. El nu mai gândește ca un om de stat, dar ca un pungaș care caută să se îmbogățească din orice”, scria pe facebook Ilan Șor cu mai puțin de un an în urmă.

Legile și creditele pe care le va vota astăzi guvernarea lui Dodon sunt în interesul ei, ascund interese economice ale lui Dodon, și nicidecum nu au ca scop susținerea mediului de afaceri sau a cetățenilor.

Hoția a ajuns la Dodon până în măduva oaselor. El nu mai gândește ca un om de stat, dar ca un pungaș care caută să se îmbogățească din orice.

Creditul pe care l-au negociat foarte prost cu Rusia va fi furat de Dodon și persoanele din anturajul lui, iar noi îl vom întoarce înapoi cu dobândă. Așa-numitele măsuri anticriză au fost gândite doar pentru businessul celor de la guvernare și nicidecum pentru mediul de afaceri.

Propun în acest video un set de măsuri concrete pentru mediul de afaceri și pentru cetățeni, inclusiv majorarea indemnizației de șomaj până la 7.000 de lei, dublarea pensiei și alte măsuri.

De unde bani? Din reducerea cheltuielilor administrative, pe de o parte (numai Dodonul ne costă peste 30 de milioane de lei pe an) și prin instituirea monopolului de stat la alcool și țigări, pe de altă parte. Statul trebuie să devină un jucător economic activ.

Sunt măsuri simple, dar eficiente. Dodon însă nu vrea să le implementeze pentru că în aceste domenii se ascund afacerile lui cele mai bănoase.

Așa cum am mai spus, însă, vremea lui apune. În curând vom veni și vom face ordine. Vor zbura penele din toți dodonii!

Sursa