O moldoveancă născută într-un mic sătuc din raionul Orhei și-a deschis propria afacere în Danemarca și îi îndulcește pe danezi și românii stabiliți în această țară, transmite TRM Moldova.

Snejana Râpă administrează o patiserie cu specific internaţional în Danemarca. S-a născut într-un sat mic din raionul Orhei – Târzieni. Studiile liceale şi facultatea le-a făcut la Iaşi, iar la scurt timp după absolvire a emigrat în Danemarca.

În plină pandemie, Snejana Râpă împreună cu soţul său au deschis o patiserie, unde se pot îndulci atât românii de pe ambele maluri ale Prutului, cât şi danezii.

Moldoveanca a absolvit gimnaziul din satul Mălăieşti, după care a plecat la studii în România. A absolvit liceul la Iaşi şi a luat licenţa în istorie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

A ezitat să se facă profesoară de istorie, în schimb intenţiona să studieze şi medicina. „Însă nu am reuşit să fac mare lucru. Am plecat în vizită la iubitul meu de atunci, soţul meu de acum, în Danemarca, unde mi-a plăcut foarte mult. Am rămas în Danemarca, am lucrat în mai multe domenii, aici m-am căsătorit şi avem doi copii, Mia de cinci ani şi Evelina de patru ani”.

A început să gătească dulciuri în perioada concediilor de îngrijire a copiilor. „A început totul din mica pasiune a soţului meu pentru dulce, dar şi din a mea pentru a găti. Iniţial găteam pentru prietenii noştri, la comandă”.

În urmă cu trei ani au deschis o întreprindere privată, iar camera de oaspeţi a fost transformată într-un mini laborator de patiserie. În toată această perioadă, Snejana a urmat şi cursuri de patisier.

„În luna septembrie a anului trecut am decis să închiriem un spaţiu. Într-o perioadă nefastă am avut marele curaj de a deschide un local micuţ. Uşa patiseriei noastre a fost deschisă în luna noiembrie, iar de trei luni încoace lucrăm împreună cu soţul cot la cot şi îndulcim moldovenii, românii, dar şi danezii”, a menţionat moldoveanca.

Sursa